Curcubeul intre mitologie si stiinta

07.05.2021

Aparitia curcubeului i-a preocupat pe oameni din cele mai vechi timpuri, datorita frumusetii lui. In majoritatea religiilor lumii, curcubeul apare ca legatura intre divinitate si om, ca un "pod", pe care pot calatori zeii, samanii sau vrajitorii, din lumea aceasta in cealalta.

In legendele grecesti se spune ca un astfel de drum - curcubeul - a fost creat de Iris, mesagera zeilor, al carei nume se regaseste si in cuvantul spaniol care denumeste curcubeul "arco iris".

In povestile vechilor irlandezi, casuta unui spiridus, care, confectioneaza pantofii zanelor, se afla la una dintre extremitatile curcubeului.

In India, curcubeul simbolizeaza iluminarea lui Buddha, care coboara din cer pasind pe cele sapte trepte (culori), sprijinindu-se, de-o parte si de alta, pe doi serpi (nagas) fabulosi, veniti din adancuri, unde pazesc comorile Pamantului.

In Siberia, curcubeul intruchipeaza spiritul samanilor, iar in mitologia chinezeasca este o scara spre cer, facuta de zeita Nuwa (care a creat primii oameni), din pietre de sapte culori diferite.

De asemenea, pentru ca reuneste deopotriva culori calde si reci, curcubeul este si imaginea unitatii dintre Ying si Yang, a armoniei si a fecunditatii.

In religia crestina, minunatele culori sunt semnul aliantei dintre oameni si Dumnezeu, dupa Potop, al reluarii unui nou ciclu al vietii, al restabilirii ordinii cosmice.

In religia islamica, reprezinta cele sapte ceruri. De altfel, in toate partile lumii, cifra sapte (adica tot atatea culori cate are si curcubeul - ROGVAIV), in plan simbolic, are valoare sacra - sapte zile ale creatiei lumii, sapte zile ale saptamanii, sapte note muzicale, sapte arte etc.

Pentru incasi, curcubeul este coroana de pene a lui Illapa, zeul ploii si al tunetelor, o divinitate de temut, pe care oamenii arhaici nu indrazneau sa o priveasca. Despre curcubeu se crede, in general, ca anunta evenimente fericite, dar ar putea anticipa si schimbari dramatice, care tin de destinul unui popor.

Din punct de vedere stiintific, misterul curcubeului a inceput sa fie intuit si deslusit partial, inca din Antichitate. Anaximene, filozof grec, din secolul al VI-lea i.Hr., credea ca arcul colorat care aparea uneori pe cer era determinat de trecerea razelor de soare peste mase comprimate de aer, in timp ce Aristotel (secolul al IV-lea i.Hr.) a incercat sa explice fenomenul prin reflectia si refractia razelor solare, dar era mai mult o banuiala, decat o demonstratie stiintifica.

Abia in secolul al XIII-lea, calugarul polonez Witelo, a ajuns destul de aproape de o explicatie deplina a aparitiei curcubeului, aratand ca, atunci cand o raza de soare trece printr-o picatura de apa, lumina se reflecta pe suprafata picaturii respective. Prin urmare, cand lumina paraseste un mediu - aerul - si trece in altul - apa - isi schimba directia. Lungimile de unda diferite ale luminii - a aratat naturalistul polonez - sunt reflectate in culorile spectrului, secventa de culoare fiind intotdeuna aceeasi - de la violet, prin indigo, albastru, verde, galben si portocalui, la rosu.

Un secol mai tarziu, un alt calugar, Dietrich von Freiburg, a completat explicatia predecesorului sau, nuantand-o si insistand pe reflexia luminii in cadrul fiecarei picaturi de apa de ploaie. Matematicianul francez Rene Descartes, trei sute de ani mai tarziu, a aratat ca un curcubeu apare cand razele soarelui cad pe un perete de ceata sau de ploaie. Fiecare picatura de apa (curbata) reflecta (rasfrange, oglindeste) cateva raze.

Celelalte raze, in punctul de intalnire al apei si al aerului, sunt refractate (sunt deviate, in punctul de trecere dintr-un mediu in altul), apoi intra in picatura de ploaie, sunt reflectate din nou, in timp ce altele sunt reflectate si parasesc picatura. Singurele raze vizibile sunt cele au patrunss in interiorul picaturii si au fost reflectate

Prin urmare, misterul curcubeului, cel putin din punct de vedere fizic, presupune refractia, reflexia si dispersia (propagarea) razelor colorate, din care este compusa lumina alba a soarelui, care trece prin picaturile de apa. Curcubeiele cele mai spectaculoase sunt cele care se formeaza cand partea de cer opusa pozitiei soarelui, la un moment dat, este acoperita de nori, iar cel care priveste se afla intr-un loc unde cerul este senin. Fenomenul mai poate fi observat si in apropierea izvoarelor sau in orice alt loc unde in aer se afla picaturi de apa, cu o sursa de lumina in spate.

Exploatand valoarea simbolica si, intr-o oarecare masura, si misterul curcubeului, aceasta imagine (sapte culori, cu rosul in partea de sus) a fost aleasa ca drapel de catre Imperiul Incas, unul dintre cele mai puternice din America de Sud intre secolele al XIII-lea - al XVI-lea, si de catre Miscarea pacifista din Europa, din 2003, care a manifestat contra razboiului din Irak.

prof.Ilie Magdalena
Scoala Gimnaziala Vulcana Pandele 
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți